Étienne Bridal

Pantofi de mireasa la comanda

Atentie la detalii si un calapod comod si modern

Descopera colectia

Atelier de pantofi de mireasa, in Bucuresti

Lucram fiecare pereche manual, la comanda, in atelier propriu. Nu importam si nu revindem:
masuram, croim, coasem si finisam aici, din piele
naturala
la exterior, in captuseala si in brant. De aceea putem schimba nuanta, inaltimea
tocului, decupajul si accesoriile pe orice model din colectie — si de aceea o pereche rezista
cele 14 ore ale unei zile de nunta.

Confort

Pantofii nostri sunt proiectati pentru confort sporit.

Marimi 35-46

Croim pe masuratorile tale, cu ajustari de latime.

Design your own

Ai o idee de model? Noi o realizam, pe calapod adaptat piciorului tau.

Pantofi de mireasa by Étienne Bridal

Sandale de mireasa

Balerini de mireasa

Pantofi de mire

Pantofi de mireasa la comanda: ce inseamna, concret

O pereche de mireasa se poarta 12-16 ore fara pauza, mai mult decat orice alta incaltaminte din
viata ta. Asta schimba complet ce conteaza la ea. Nu modelul din fotografie decide daca vei fi
comoda seara, ci calapodul pe care e croita, cat de mult cedeaza pielea si daca brantul sustine
bolta piciorului — exact lucrurile pe care nu le poti alege cand cumperi din raft.

Lucram pantofi,
sandale,
balerini si
genti asortate pentru mirese,
pantofi de mire si o
colectie de ocazie pentru nasa, mama miresei si invitate.

Trei lucruri de stabilit inainte de model

Nuanta. Alb optic, alb sidefat, ivory si nude nu sunt interschimbabile. Albul
optic langa o rochie ivory iese gri in fotografii — e greseala pe care o vedem cel mai des. Nuanta
se potriveste pe material, la lumina naturala, nu dupa ecran: trimite-ne o fotografie a rochiei
sau, si mai bine, o bucata de material.

Inaltimea pe care o duci toata ziua, nu cea pe care ti-o doresti in fotografii.
Cel mai comandat este tocul de 5 cm. Daca vrei
inaltime fara disconfort, adaugam platforma
ascunsa
: la un toc de 9 cm cu platforma de 3 cm, piciorul sta ca la 6.

Unde e petrecerea. Pe iarba, pamant sau pietris, orice toc subtire se infige,
indiferent cat e de inalt. Pentru nuntile in aer liber mergem pe
toc gros sau patrat, care are de cateva ori
mai multa suprafata de sprijin.

Ce se poate schimba la orice model

Culoarea si nuanta pielii, inaltimea si forma tocului, decupajul, accesoriile si tipul de talpa.
Daca vezi un model de 10 cm care iti place, ti-l executam cu 5 sau cu 7 — fara cost suplimentar,
cu proportiile recalculate ca pantoful sa arate corect si la inaltimea noua. Daca ai un model in
minte care nu exista in colectie, il realizam dupa o schita sau o fotografie de referinta.

Accesorizarea se face manual, bucata cu bucata:
cristale, strasuri sau perle, funde
de satin, dantela — inclusiv dantela ramasa de
la croitoreasa, daca vrei sa se potriveasca exact cu rochia.

Marimi si picior dificil

Lucram 35-40 pentru dama si 40-46 pentru pantofii de mire, cu
ajustari de latime independent de lungime. Marimile in afara seriei — 30-34 sau peste 46 — se
executa pe calapod dedicat, iar pretul se stabileste dupa consultanta.

Picior lat, monturi, calcai ingust sau diferenta intre picioare sunt exact motivele pentru care
incaltamintea de serie nu merge, si exact lucrurile pe care le rezolvam la comanda. Pentru picior
sensibil executam si talpa cu sustinere,
care nu se vede din exterior.

Cand comanzi

Executia dureaza 7-10 zile lucratoare de la confirmarea comenzii. Pentru o nunta,
comanda cu 6-8 saptamani inainte: iti raman timp pentru proba si pentru purtatul lor
cateva ore prin casa, ca pielea sa se aseze pe picior. In sezon — mai, iunie, septembrie —
programarile la showroom se ocupa cu 2-3 saptamani inainte, deci suna
din timp.

Ne gasesti pe Str. Samuil Vulcan 12D, sector 5, Bucuresti, luni – vineri,
10:00 – 18:00, doar cu programare. Livram in toata tara; daca nu esti din Bucuresti, trimiti
masuratorile dupa ghidul de marimi si ne ocupam noi de restul.